• Protecţia Civilă

      Protecţia civilă la primăria Videle începând cu anul 2004
       La nivelul oraşului Videle, conducerea acţiunilor de protecţie civilă se exercită de către autorităţile administraţiei publice, prin Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Videle, condus de către primarul oraşului Videle, Ec. Militaru Lucian şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Teleorman, condus de Col. Ghebaura Costel.
      Schimbările produse în societatea românească în perioadă 1996- 2004 au dus şi la schimbări în domeniul protecţiei civile, prin elaborarea Legii nr. 481/2004, care este în concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală O.N.U., precum şi cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu. în prezent, conceptul european de ,, protecţie civilă” are un domeniu vast de aplicabilitate: - pregatirea preventivă şi protecţia prioritară a populaţiei; - realizarea condiţiilor necesare supravieţuirii în situaţii de urgenţă; - participarea la protecţia valorilor culturale, arhivistice de patrimoniu şi a bunurilor materiale, precum şi a mediului; - limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor; - asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare. îndeplinirea atribuţiilor specifice de protecţie civilă se realizează , potrivit legii, de către serviciile de urgenţă voluntare.
       La nivelul oraşului Videle, a fost înfiinţat prin HCL nr.28 din 27.04.2006, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă ,,1968 Videle”, care a contribuit la întărirea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă civilă.
      Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă ,,1968 Videle” este serviciu de categoria I- a, având numai compartiment de prevenire şi echipe specializate de intervenţie (transmisiuni- alarmare, cercetare- cautare, deblocare- salvare, sanitar- veterinara, evacuare, protecţie N.B.C. şi suport- logistic).
       Profesionalismul personalului primăriei Videle şi a membrilor serviciului voluntara fost pus la grea cumpănă, în data de 3- 5 iulie 2005 cu ocazia inundaţiilor catastrofale ce au avut loc în oraşul Videle.
      Datorită ploilor abundente (numai în data de 2.iulie 2005 s- au înregistrat 118l/mp)debitele răului Glavacioc şi pârâului Sericu, au atins cote nemaiîntâlnite până atunci, înregistrându- se următoarele debite:
- Debit maxim Sericul = 103 mc/s
- Debit maxim Glavacioc = 170 mc/s
      În aval de confluenţa celor două râuri s- a produs un debit de 273 mc/s, ducând la niveluri foarte ridicate ( 3- 3,5 metri în zona podului Videle Cartojanca),fiind afectate de ape un număr mare de gospodării cetăţeneşti astfel:
- Case distruse ce au necesitat reconstrucţia = 15 Buc.
- Case avariate ce au necesitat consolidarea = 45 Buc.
- Case inundate ce au necesitat reparaţii = 103 Buc.